|
The Spy
Administrator
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 190
|
|
Arta dezinformarii
Dezinformarea este un termen aparut recent in limbajul de specialitate, desi se practica inca din antichitate. Este indisolubil legata de informatie, care poate fi viciata in numele unor scopuri bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrarii Tratat de dezinformare, aparuta la Editura Antet si pe care le prezentam cititorilor nostri.
Trebuie facuta o distinctie clara intre un fapt si o informatie. "Ploua" nu este o informatie, ci un fapt. Acesta devine informatie in momentul in care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda "gura/ureche", fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informatiei pot aparea - involuntar sau, dimpotriva, intentionat - distorsiuni, omisiuni, adaugiri de elemente noi etc., care sunt tipice dezinformarii.
Orice informatie presupune prezenta a trei variabile, in care nu se poate avea deloc incredere: informatorul (care poate face o confuzie intre ploaie si stropii unui aspersor, de pilda), mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permitand confuzii intre cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiata cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelasi rezultat etc.), informatul (care poate crede ca informatorul exagereaza). Toate aceste elemente ne sugereaza faptul ca aproape orice informatie este supusa riscului denaturarii. De aici rezulta ca:
• informatia nu contine niciodata adevarul suta la suta. Pe tot parcursul transmiterii se strecoara erori, chiar daca nu exista intentii vicioase;
• in materie de informare, nu exista obiectivitate. Oricine declara ca este obiectiv este fie megaloman, fie rau intentionat, fie excesiv de naiv;
• este firesc ca fiecare martor sa aiba propria sa impresie asupra unui eveniment la care a asistat. Daca impresiile se potrivesc prea bine unele cu altele, ceva este sigur in neregula.
Termenul de dezinformare a aparut pentru prima data in limba rusa, dupa al doilea razboi mondial, si avea rolul de a desemna "practicile exclusiv capitaliste care urmareau aservirea maselor populare". De aici, termenul a trecut in limba engleza, cu intelesul de "scurgere deliberata de informatii care induc in eroare". In Franta, notiunea a aparut in 1974 si era definita drept "utilizare a tehnicilor de informare, in special de informare in masa, pentru a induce in eroare, a ascunde sau a travesti faptele." Autorul insusi a simtit nevoia sa dea o definitie mai precisa termenului de dezinformare: "Tehnica permitand furnizarea de informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa faca acte colective sau sa difuzeze judecati dorite de dezinformatori."
Dezinformarea trebuie deosebita de propaganda (actiunea exercitata asupra opiniei publice pentru a o determina sa aiba anumite idei politice si sociale, sa sustina o politica, un guvern, un reprezentant) si de publicitate (faptul de a exercita o actiune psihologica asupra publicului, in scopuri comerciale). Mai trebuie facuta o distinctie si intre intoxicare (care vizeaza un grup restrans de persoane) si dezinformare (care vizeaza intreaga opinie publica).
Bazele fundamentale ale dezinformarii au fost puse in antichitatea chineza (aproximativ secolul V i.Hr.) de generalul Sun Ti, in cartea sa intitulata "Arta razboiului". Postulatele acestuia erau urmatoarele:
• arta suprema a razboiului consta in a invinge dusmanul fara lupta;
• toata arta razboiului se intemeiaza pe inselatorie;
• un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politica inferioara.
Pentru aceasta:
• trebuie discreditat tot ceea ce merge bine in tara adversa;
• reprezentantii claselor conducatoare ale tarii adverse trebuie determinati sa intreprinda actiuni ilegale. Reputatia lor trebuie subminata prin orice mijloace si, la momentul oportun, acestia trebuie supusi oprobiului public;
• trebuie raspandite discordia si galceava intre cetatenii tarii adverse;
• tinerii trebuie intaratati impotriva batranilor;
• traditiile adversarilor trebuie ridiculizate.
Ziarul, cartea si dezinformarea
Exista trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea exploziva a tehnicilor de dezinformare: aparitia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) si consacrarea opiniei publice in viata politica a Occidentului (incepand cu secolul XVIII).
Ziarul si cartea au ajuns rapid sa consacre un principiu in spatele caruia dezinformarea putea lua orice forma sau dimensiune: Este adevarat, fiindca am citit cu ochii mei! Ziarul si cartea, intrand in toate caminele in care cel putin o persoana stia sa citeasca, aveau sa priveze rapid puterea regala de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastica de monopolul cunoasterii. Pe de alta parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stateau in spatele lor puteau sa manipuleze in voie constiinta publicului cititor, oferindu-i informatii unilaterale, "adevaruri" prefabricate si conceptii contaminate de ideologii partizane. Un exemplu tipic dat de autor este acela al asa-ziselor "Protocoale ale Inteleptilor Sionului", text publicat de un oarecare Serghei Nilus la Moscova, in 1905, care acredita ideea ca el contine concluziile secrete ale primului Congres Sionist de la Basel. In esenta, aceste concluzii erau:
• atatarea popoarelor la discordie;
• exterminarea nobililor si a marilor proprietari de pamanturi;
• provocarea de tulburari printre muncitori;
• organizarea unor actiuni de dezagregare sociala prin intermediul presei;
• raspandirea confuziei in randurile opiniei publice;
• instigarea tineretului la depravare;
• subminarea justitiei;
• lupta contra religiei.
Autenticitatea documentului este mai mult decat dubioasa, dar el a cunoscut un larg rasunet dupa ce a fost tradus in numeroase limbi. Impactul a fost imens, iar ideile vehiculate l-au inspirat, printre altii, si pe Hitler in elaborarea politicii sale.
Aparitia radioului
Epoca de glorie, in materie de dezinformare, a acestei inventii a fost atinsa in cursul celui de-al doilea razboi mondial si in perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtutile radioului in potentarea dezinformarii au fost speculate in mod genial de Goebbels si Lenin. Cel dintai era de parere ca "o minciuna repetata de o mie de ori ramane o minciuna, dar o minciuna repetata de un milion de ori devine adevar", radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciuna de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer ca "a spune adevarul este o prejudecata burgheza meschina"; in consecinta, radioul era utilizat la maximum conform acestei "axiome", iar adevarul era ocolit cu mare grija.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizata atat in scris, cat si in vorbire, in ziare, carti si la radio, este considerata capodopera dezinformarii, deoarece este imposibil de folosit de cineva fara ca acesta sa nu devina in acelasi timp si dezinformator, si dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal si pasiv al frazelor ("relatiile reciproce s-au strans", "intr-o atmosfera de stima si respect reciproc", "s-au exprimat urari" etc.), abundenta mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativitatii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negresit, obligatoriu, neabatut etc.), maniheismul (lipsa nuantelor, impartirea stricta in doar doua categorii a oricarui domeniu sau multimi de oameni - buni si rai, prieteni si dusmani, devotati si tradatori, abstract si concret, general si particular, obiectiv si subiectiv etc.), metaforele si personificarile excesive (hidra capitalista, parintele popoarelor /cu referire la Stalin/, Pentagonul, in loc de SUA etc), codificarea (anumite cuvinte, ca "revizionist" sau "dusman al poporului", dau semnalul de atac; altele, precum "lipsa de vigilenta revolutionara", servesc drept avertisment sau amenintare etc).
Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comunistilor. Toti specialistii - medicii, juristii, militarii, preotii, filosofii etc. - au limba lor de lemn. Diferenta consta in faptul ca respectivele jargoane specializate inseamna ceva, cel putin pentru cei initiati, si deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le inteleg, nici pentru cei ce nu le inteleg.
Cum se concepe o operatiune de dezinformare
O operatiune tipica de dezinformare include in mod obligatoriu mai multe elemente aflate intr-o relatie de interdependenta:
1. Clientul este cel care beneficiaza de pe urma operatiunii de dezinformare si cel care achita nota de plata. El poate fi o persoana particulara, o organizatie, un partid politic sau chiar un guvern.
2. Agentul este cel care, la cererea clientului, concepe, instrumenteaza si raspunde de intreaga campanie de dezinformare. Specialistii considera ca cea mai buna agentie de dezinformare care a existat vreodata a fost Departamentul A din cadrul KGB.
3. Studiul de piata. Inaintea lansarii oricarei campanii de dezinformare, cei care o concep studiaza cu maxima atentie publicul careia urmeaza sa i se adreseze si elaboreaza strategii speciale pentru fiecare categorie ce face obiectul dezinformarii (intelectuali, tarani, populatii din tari subdezvoltate etc.).
4. Suporturile. Acestea sunt definite ca fiind fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate, prin intermediul carora publicul este determinat sa creada un anumit lucru avut in vedere de dezinformatori. (n.n. Exemplu: amantele lui Emil Constantinescu. Indiferent daca acestea au existat sau nu cu adevarat, prin vehicularea informatiilor referitoare la aventurile fostului presedinte se acrediteaza ideea ca acesta este o persoana imorala. Acest lucru este valabil in cazul in care E. Constantinescu face, intr-adevar, obiectul unei campanii de dezinformare, fapt care nu se cunoaste cu exactitate.)
5. Transmitatorii sunt mijloacele pe care le foloseste dezinformatorul pentru a inocula mesajul sau in constiinta publica: cuvantul si imaginea transmise de presa scrisa, vorbita, filmata, televizata sau informatizata. Spre deosebire de propaganda, in cazul dezinformarii sunt indispensabili mai multi transmitatori complici, daca se poate inconstienti, care vor putea deveni tapii ispasitori ai operatiunii, daca aceasta esueaza.
6. Tema are caracter general si trebuie sa fie cat mai simpla posibil. (n.n. In cazul amintit mai sus, tema nu este Emil Constantinescu ci moralitatea oamenilor politici.)
7. Tratarea temei se face in mai multe moduri: fie nedifuzand o informatie, fie difuzand o informatie incompleta, tendentioasa ori de-a dreptul falsa, fie saturand atentia publicului printr-o suprainformare care sa determine pierderea sensului a tot ceea ce e important, fie prin comentarii subiective. (n.n. Amantele lui Constantinescu pot fi elemente ale unei campanii de dezinformare menite sa abata atentia de la saracie, somaj, coruptia puterii, caz in care devine plauzibila ipoteza ca acest subiect de presa a fost instrumentat si lansat de PSD.)
8. Cutiile de rezonanta sunt acele mijloace de informare care preiau o informatie lansata de un transmitator. Pentru dezinformare, este esential sa existe cat mai multe cutii de rezonanta. (n.n. Stirea despre doctorita Rosca, amanta presedintelui, a aparut initial in cateva publicatii ai caror reprezentanti au fost prezenti la conferinta de presa organizata de aceasta. Dupa numai o zi, intreaga presa a preluat si a dezvoltat subiectul, devenind o ampla cutie de rezonanta.)
9. Tinta este, prin definitie, opinia publica.
10. Satanizarea consta in a spune cat mai multe lucruri rele despre inamicul potential, utilizand suporturile dezinformarii: informatii false, declaratii trunchiate, fotografii trucate etc. A se vedea cazul Irakului si al lui Saddam Hussein.
11. Psihoza desemneaza reusita operatiunii de dezinformare si se manifesta ca o stare irationala a publicului, care il impinge pe acesta sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi, sa devina din dezinformat dezinformator. In acest context, trebuie spus ca dezinformarea profesionista nu se adreseaza decat in aparenta inteligentei publicului, ea tintind de fapt toate nivelurile sensibilitatii, stiut fiind ca pasiunile sunt intotdeauna mai puternice decat convingerile.
Cum se practica dezinformarea
Exista numeroase moduri de a trata o informatie, in asa fel incat ea sa devina apta pentru o actiune de dezinformare:
1. Negarea faptelor (Nu este adevarat ca X i-a furat banii lui Y).
2. Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y ci, dimpotriva, Y i-a furat banii lui X).
3. Amestecul dintre adevar si minciuna (Este adevarat ca X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului ca Y ii datora lui X acei bani, pe care refuza sa-i mai dea inapoi).
4. Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost gasiti la X nu este furtul, ci faptul ca X i-a gasit pe o alee in fata casei lui Y).
5. Estomparea (Se face prea multa galagie pentru o suma atat de mica; altii fura miliarde si nu patesc nimic!).
6. Generalizarea (Toata lumea fura in Romania; cum de l-ati gasit tocmai pe X tap ispasitor?).
7. Utilizarea partilor inegale (In cazul mediatizarii furtului, se va acorda un spatiu restrans faptului in sine, iar evidentierea calitatilor morale si ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spatiu mult mai mare).
Utilizarea imaginii in dezinformare
"E adevarat fiindca am vazut" este o afirmatie puternic inradacinata in psihicul uman, mai puternica decat cea mentionata anterior, respectiv "E adevarat pentru ca am citit".
Iata cateva din avantajele imaginii in materie de dezinformare:
• este literalmente incontestabila;
• informatia vizuala nu are nevoie sa treaca prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;
• imaginea, prin natura ei, se preteaza la toate manipularile posibile: selectie, incadratura, unghi de filmare, animatie, trucaje etc;
• imaginea se adreseaza maselor intr-o masura mai mare decat cuvantul, este usor de perceput, usor de reprodus si devine imediat subiect de conversatie.
Definita drept "paradisul dezinformatorilor", televiziunea ofera o intreaga serie de facilitati care devin insa foarte usor constrangeri. Materialele trebuie sa fie scurte ("Trebuie sa schimbam subiectul inainte ca telespectatorul sa schimbe canalul" - este una din regulile producatorilor), iar difuzarea informatiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (daca un eveniment se produce dupa ora 23,00 este posibil sa nu se vorbeasca nici a doua zi de el). Scurtimea impiedica orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de stiri.
Puterea imaginii este atat de mare, incat prima impresie ramane de nezdruncinat, dezmintirile ulterioare avand efecte minime (In timpul unei emisiuni televizate, Eltin avea un debit verbal ciudat de lent: s-a tras concluzia ca este beat. Ulterior, un operator de imagine a recunoscut ca a incetinit in mod deliberat mersul benzii sonore, dar era prea tarziu. Mitul "betivului" Eltin nu a mai putut fi sters din imaginea publica). La astfel de procedee se poate adauga folosirea mesajelor subliminale, prin inserarea unei imagini in "coada" celor 24 de fotograme percepute de ochiul uman in fiecare secunda. Aceasta imagine - care poate fi, de pilda, portretul unui candidat la alegerile prezidentiale - nu mai este perceputa de ochi, ci ajunge direct in creier, la nivel subconstient, putand provoca reactii si comportamente dirijate in sensul dorit de dezinformator. Astfel de practici sunt interzise in majoritatea tarilor civilizate.
Razboiul informatiilor
Acesta este un concept stabilit pentru prima data de americani si consta in utilizarea ofensiva si defensiva a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe si distruge informatiile si sistemele de informare ale adversarului, protejandu-se insa propriile informatii si sisteme.
Din punct de vedere militar, informatia este de-acum considerata a cincea dimensiune a oricarei batalii, alaturi de dimensiunile pamant, mare, aer, spatiu. Razboiul din Golf, de exemplu, a reprezentat mai mult triumful informatiei decat cel al armamentului, strategiei sau al moralului trupelor.
Culmea cea mai inalta a dezinformarii a fost atinsa gratie mediilor electronice de informare. Internetul se bazeaza mai putin pe calitatea informatiei si mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic apartine celui care il acapareaza mai intai. Majoritatea "navigatorilor" pe Internet sunt dirijati intotdeauna spre aceleasi site-uri, aceleasi solutii, aceleasi intreprinderi, dincolo de care nu fac decat rareori efortul sa mai caute.
THE SPY
|
|
