|
The Spy
Administrator
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 190
|
|
25 Mai 2006
DIN SECRETELE SPIONAJULUI
ÃŽn timp ce în Statele Unite se discutã public şi vehement despre intruziunea autoritãţilor în viaţa privatã a cetãţenilor prin permisiunea interceptãrii telefoanelor şi chiar a conturilor personale în numele luptei antiteroriste, în Germania, Serviciul federal de informaţii (BND) se aflã în mijlocul unui scandal: potrivit unui raport de 170 de pagini, întocmit de fostul judecãtor Gerhard Schaefer pentru Comisiile parlamentare de control asupra serviciilor secrete, BND ar fi spionat ziarişti, de la începutul anilor ’80 pânã în toamna lui 2005, ba ar fi folosit în acest scop şi colegi de breaslã ai celor urmãriţi. Fostul coordonator al serviciilor de informaţii, Bernd Schmidbauer (Uniunea Creştin Socialã), susţine cã ex-şeful BND, Hansjoerg Geiger (63 de ani) ar fi ordonat spionarea jurnaliştilor. Urmarea? Ministrul Justiţiei, Brigitte Zypries (Partidul Social-Democrat), a vorbit despre „procedee intolerabileâ€, iar purtãtorul de cuvânt al guvernului fede-ral, Ulrich Wilhelm, a anunţat cã, prin decizia cancelarului Angela Merkel, ziariştii nu vor mai putea fi folosiţi ca surse în activitãţile operative. ÃŽn acest context, cotidianul „Bild†a avut curiozitatea sã afle cum aratã o zi din viaţa unui agent secret, publicând rezumatul fãcut de un ofiţer BND rãmas, fireşte, anonim.
Oficial, sunt consilier financiar. Asta e „legenda†mea
Este puţin trecut de ora 7.30. Mã îndrept cãtre „firmãâ€, spre Pullach. Ca în fiecare dimineaţã, mã enervez din cauza aglomeraţiei pe şosea. Ora 8.10. Ajung la poarta principalã a BND. Programul meu de bazã este între 9 şi 15. Colegul de la poartã mã recunoaşte fãrã sã-i spun numele şi-mi dã permisul de intrare, al cãrui cip este, totodatã, cheia de la biroul meu. ÃŽnainte de a deschide, trebuie sã-mi ştampilez legitimaţia. La 8.17 mã aşez la masa de lucru. Activitatea mea în centralã este cea de ofiţer de legãturã. Mai întâi, citesc poşta intratã (e-mail, faxuri criptate de la agenţi). ÃŽn serviciul nostru, acestea sunt „informaţiile brute†ale surselor. Le verific, dacã sunã plauzibil. Dacã da, formulez pe baza lor un text informativ. Nu toate datele brute pot fi preluate aşa, de multe ori se ivesc pro-bleme de scriere sau gramaticale. Informaţiile vor merge la cele mai înalte autoritãţi politice din Berlin. Dupã ce epuizez poşta, vorbesc cu superiorul meu, cu conducãtorul de referat, despre o operaţiune secretã deja pregãtitã. E vorba despre detalii ale planului de operare, depistarea persoanei-ţintã, evaluarea costurilor şi riscurilor (financiar, politic, dar şi privitor la siguranţa colegilor implicaţi). Apoi lucrez la o aşa-numitã legendã. ÃŽn termeni uzuali, asta înseamnã inventarea unui trecut, care sã justifice de ce o anume persoanã se aflã la un anumit moment într-un anumit loc. Aceastã legendã trebuie asiguratã, astfel încât sã nu cadã la prima verificare. Asta înseamnã cã locurile, firmele şi numele folosite pentru crearea ei trebuie sã fie reale. ÃŽn continuare, pregãtesc o deplasare de serviciu într-o ţarã strãinã din vecinãtate. Ca în orice altã instituţie, şi eu trebuie sã avansez un raport amãnunţit cu expunerea de motive şi costurile estimate ale cãlãtoriei. Ora 12.30, masa la cantinã. Mâncarea este, ca de obicei, proastã. Dupã-amiaza mi-o petrec citind ziarele, cu câteva discuţii private importante (ale cãror costuri le plãtesc din propriul buzunar) sau navigând pe internet. La ora 17 plec acasã. Seara mã duc la un congres despre finanţarea investiţiilor, în Schwabing. O fac dintr-un motiv profesional: pentru cei din jur, care nu-mi cunosc adevãrata activitate, sunt consilier financiar. Aceasta este â€legenda†mea. Fireşte, între timp am ajuns sã ştiu o mulţime de lucruri despre subiectul investiţiilor. ªi uneori mã gân-desc cã poate aş câştiga mai mult aşa decât la „firma†mea.
1.600 de specialişti „trag cu urecheaâ€
BND are 6.000 de colaboratori, din care 4.500 la Pullach, iar majoritatea celorlalţi – la Berlin. Sediul din Pullach are o suprafaţã de 68 de hectare. Aici se adunã informaţiile, cele mai multe (80%) din surse accesibile (ziare, emisi-uni tv informative, agenturi). Interesant este faptul cã numeroşi agenţi BND vorbesc araba (se fac chiar şi cursuri de 18 luni, în interiorul serviciului, pentru învãţarea acestei limbi). Numai 5% din informaţiile BND provin din domeniul „operativâ€, adicã din activitatea lucrãtorilor pe teren: cãutarea unor documente în containere, supraveghere, trasul de limbã al unor oameni de ştiinţã, recrutarea de spioni etc. La BND lucreazã circa 1.600 de specialişti în ascultare, care sondeazã sateliţii de informaţii, intercepteazã convorbiri cu strãinãtatea şi descifreazã fragmentele cifrate. Rezultatele muncii lor vor fi asamblate de aşa-numiţii „evaluatori†şi vor genera analize politice, prognoze şi avertizãri, care vor ajunge la Cancelaria Federalã. Hubertus Knabe (46 de ani) este conducãtorul muzeului berlinez dedicat temutei foste poliţii politice est-germane, STASI. Cunoscãtor al acti-vitãţii odioasei instituţii din vremea comunismului, Knabe respinge categoric orice comparaţie între STASI şi BND, deşi unii critici înverşunaţi ai serviciului secret actual s-au lansat în asemenea teorii. „Ministerul pentru Siguranţa Statului (STASI) a supravegheat o ţarã întreagã, RDG. Peste 270.000 de ofiţeri şi lucrãtori neoficiali ai STASI spionau un popor de mãrimea landului Renania de Nord-Westfalia, deschideau zilnic 90.000 de scrisori şi ascultau numai în Berlinul de Est aproximativ 20.000 de telefoane! Iar mulţi redactori din RDG erau informatori STASI. Or, BND, cu cei 6.000 de colaboratori ai sãi, a spionat doar o duzinã de ziarişti. ªi nici unul dintre aceştia nu a zãcut în închisoare sau a trebuit sã se teamã pentru viaţa lui. Cine comparã cele douã instituţii minimalizeazã crimele STASIâ€.
Brejnev, spionat prin… hârtia igienicã!
La rândul sãu, expertul în servicii secrete, Udo Ulfkotte, ia apãrarea BND, pledând pentru necesitatea instituţiei care, de 50 de ani, vegheazã la securitatea fiecãrui german. Ulfkotte explicã şi regulile de bazã ale funcţionãrii BND: de exemplu, acest serviciu de informaţii poate în mod excepţional sã supravegheze o persoanã şi pe teritoriul Germaniei şi sã-i intercepteze convorbirile cu aprobarea aşa-numitei Comisii G-10, dacã existã bãnuiala cã respectivul urmãrit divulgã secrete în ţarã. Nu e nevoie de vreo suspiciune pentru ascultarea telefoanelor cu strãinãtatea, când BND are ca scop protecţia împotriva terorismului, criminalitãţii şi a altor pericole. ÃŽn plus, pentru obţinerea de informaţii, agenţii au voie sã dea mitã, sã înfiinţeze firme sub acoperire, sã acţioneze sub nume fals şi chiar sã încurajeze anumite persoane sã-şi trãdeze ţara. Cu toate acestea, grosul informaţiilor, cam 85%, BND şi le ia din „surse deschiseâ€, precum ziarele sau emisiunile radio-tv. Restul provin din interceptãri, recrutãri şi din schimbul informativ cu serviciile secrete partenere din alte ţãri. ÃŽn acest scop, BND are propriile „rezidenţe legale†în aproximativ 90 de state ale lumii. Se întâmplã însã ca informaţiile sã fie obţinute şi pe cãi mai… neobişnuite. Astfel, în timpul vizitei efectuate în 1973, în Germania, de cãtre liderul sovietic de la acea vreme, Leonid Brejnev, BND a tãiat un sul de hârtie igienicã, pentru ca, analizând „urmele†lãsate de înaltul oaspete, sã afle dacã şeful de la Kremlin era mãcinat de vreo boalã! Udo Ulfkotte spune cã BND dispune şi de dotãri cum numai prin filmele cu James Bond mai vedem. Departamentul VI (unul din cele 8 ale instituţiei) este responsabil cu „susţinerea tehnicã†a operaţiunilor. Cercetãtorii de aici nãscocesc, ca şi faimosul „Q†din seria 007, instrumente necesare agenţilor, cum ar fi cerneluri speciale, mini-aparate de filmat cu sistem GPS sau rujuri în care sunt încorporate camere digitale minuscule. Ulfkotte precizeazã însã cã, spre deosebire de filme sau de situaţia din serviciul secret israelian Mossad, agenţii BND nu au dreptul sã ucidã, nici mãcar pentru prevenirea unui pericol. Asta nu înseamnã cã, din cei 6.000 de lucrãtori ai BND, nu existã şi unii care încalcã uneori legea. Cel mai rãsunãtor caz a fost cel în care un asemenea agent a atacat o bancã, în anii ‘90.
Gaddafi, pãcãlit cu un computer „lucratâ€
ÃŽn opinia specialistului consultat de „Bildâ€, cel mai rãsunãtor succes repurtat de BND a fost la mijlocul anilor ’90, atunci când şeful serviciului, Bernd Schmidbauer, a dãruit ministrului iranian pentru serviciile secrete, Ali Fallahian, un computer. Teheranul s-a bucurat, însã aparatul fusese „lucratâ€, astfel încât agenţii germani din Iran puteau citi de acasã fiecare cuvinţel tastat pe computerul respectiv. ªi liderul libian Gaddafi, ca şi alţi înalţi demnitari au primit asemenea „cadouri†din partea BND. ÃŽn felul acesta, serviciul federal de informaţii a fost scutit sã mai trimitã agenţi pe teren, ştiind mereu ce scriu pe calculatoarele respective utilizatorii. „Anii de glorie a BND au fost însã 1990 şi 1991â€, declarã Udo Ulfkotte. „În ia-nuarie 1990, BND l-a informat pe cancelarul Helmut Kohl cã liderul URSS, Mihail Gorbaciov, este de acord cu reunificarea Germaniei şi nu va mai insista pentru neutralitatea acestei ţãriâ€. Dar orice instituţie are şi rateuri, iar BND nu face excepţie. Potrivit expertului Ulfkotte, vecinii de pe strada din Hamburg unde locuia Mohammed Atta informaserã autoritãţile despre suspiciunile lor cu mult înainte de atentatele din 11 septembrie 2001. ÃŽnsã pericolul nu a fost evaluat corect de BND şi nu se ştie nici astãzi de ce acest serviciu secret n-a reuşit sã descopere planurile teroristului încã de pe teritoriul Germaniei.
Teodora Varlam
|
|
