|
The Spy
Administrator
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 190
|
|
ttp://www.lumeam.ro/nr1_2004/secretele_istoriei.html
MI6 SI ARMA ASASINATULUI
Permis pentru crima
In acesti ani, cand lumea se confrunta cu cea mai mare amenintare la adresa democratiei de la prabusirea comunismului, serviciile de informatii occidentale fac un nou pas pe spirala operatiunilor de eliminare a indezirabililor. Omologul britanic al CIA, Secret Intelligence Service, cunoscut indeosebi sub sigla MI6, isi extinde capacitatile de actiune clandestina si isi perfectioneaza mijloacele vizand „operatiuni executive“.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, serviciile secrete britanice au facut din asasinat o practica aproape curenta. Cel mai mare succes al lor a fost uciderea guvernatorului nazist al Boemiei si Moraviei, Reinhard Heydrich. Sef al Gestapo si al Serviciului de informatii al SS, el a fost una dintre personalitatile proeminente ale dominatiei naziste in Europa si a jucat un rol decisiv in punerea in practica a „solutiei finale“.
Grenada otravita
Pentru indeplinirea misiunii, Special Operation Executive (SOE) a alcatuit o echipa compusa din sapte agenti cehi. Antrenati in mod special, ei au fost parasutati in Cehoslovacia in ultimele zile ale anului 1941. Dupa mai multe luni de pregatire, data atentatului a fost fixata pentru 27 mai 1942. In dimineata acelei zile, Jan Kubis si Josef Gabcik s-au postat pe drumul pe care trebuia sa treaca Heydrich, intr-o curba in ac de par din cartierul praghez Holechovitz. In preajma orei 9 si jumatate, un al treilea agent aflat pe traseu ceva mai inainte a semnalizat, cu o oglinda, apropierea Mercedesului decapotabil. Gabcik s-a plasat imediat in mijlocul drumului si a indreptat pusca-mitraliera spre automobilul care incetinise la intrarea in curba. A apasat pe tragaci, dar de pe teava nu a plecat nici un glonte: in starea de excitatie in care se gasea, uitase sa ridice siguranta armei. Cuprins de panica, soferul lui Heydrich a facut exact ceea ce nu trebuia: a franat brusc. Automobilul a derapat putin si apoi s-a oprit. Kubis, care si-a pastrat prezenta de spirit, a aruncat o grenada spre automobil. Aceasta a explodat langa roata din spate, ranindu-l pe Heydrich. Liderul nazist a tasnit din vehicul urland si s-a prabusit pe caldaram plin de sange. Asasinii au fugit. Heydrich a fost transportat la un spital din apropiere. Potrivit medicilor, ranile nu erau atat de grave incat sa-i puna viata in pericol. Mai ales ca avea o constitutie atletica. Dar, sapte zile mai tarziu, murea otravit de toxinele cu care fusese impregnata grenada. Aceasta facea parte dintr-un lot de grenade antitanc special pregatite la Centrul pentru razboi biologic din Porton Down, incarcate cu o toxina botulica. Operatiunea „Anthropoide“ reusise, provocand nazistilor - asa cum scria Goebbels in jurnalul sau - „o pierdere de neinlocuit“. Dar pretul - care nu fusese luat in calcul la Londra - a fost imens. Satul Lidice, din apropierea capitalei cehe, a fost ras de pe fata pamantului: cei 200 de locuitori barbati au fost impuscati, iar femeile si copiii deportati; in saptamanile urmatoare, mai multe mii de cehi au cazut, ca represalii, sub gloantele nazistilor.
In general, Special Operation Executive si Secret Intelligence Service (SIS) au recurs pentru realizarea acestui tip de atentate mai mult la persoane din exterior decat la propriii lor agenti. De exemplu, dupa ce l-au capturat pe Mihai Trinsky, care vanduse nazistilor evrei polonezi ce incercau sa fuga, l-au livrat partizanilor evrei pentru a-si rezolva singuri problema. In acelasi mod, in 1942, cand directorul adjunct al MI6, Claude Dansey, a ordonat asasinarea unui agent dublu cunoscut sub numele de „Blanchet“, misiunea a fost incredintata Rezistentei franceze.
Acelasi mod de operare a fost practicat de britanici si pe teritoriul Statelor Unite. Seful filialei americane a Serviciilor de spionaj britanice, sir William Stephenson, organizase o echipa de asasini. Dar - releva un fost agent al MI5, Peter Weight -, „atunci cand nu exista un alt mijloc de a sfarsi cu un spion german, el se folosea de un italian oarecare, in general un om al Mafiei“. Montgomery Hyde, unul dintre agentii lui Stephenson, marturiseste ca serviciile de spionaj britanice au asasinat un marinar german care, la inceputul razboiului, facea spionaj la New York. Asemenea operatiuni se puteau dovedi insa periculoase, caci, in acea vreme, Statele Unite erau, oficial, neutre. Serviciile secrete nu s-au limitat doar la eliminarea spionilor. Potrivit afirmatiilor lui Kenneth Younger, un important responsabil al MI5 devenit dupa razboi secretar de stat in Ministerul britanic de Externe, pe lista celor care urmau sa fie executati figurau personalitati politice precum muftiul de la Ierusalim, liderul nationalist indian Chandra Bose si un monarh din Balcani.
La terminarea razboiului, capacitatile SOE in domeniul actiunilor subversive au fost absorbite de SIS. Desi nu avea in componenta servicii specializate in asasinate, MI6 dispunea de personal calificat si, gratie sectiei operationale a compartimentului tehnic, „Q“, de arme si materiale special concepute pentru acest gen de misiuni. Spre sfarsitul anilor 40, Serviciul britanic de informatii si spionaj a infiltrat in lagarele de refugiati proveniti din Germania si Austria echipe insarcinate cu uciderea celor considerati a fi agenti dubli in solda Kremlinului. In acelasi timp, o unitate secreta formata din fosti membri ai Special Air Service (SAS) opera in tarile ex-naziste pentru a-i depista si executa pe agentii serviciilor de informatii germane vinovati de moartea agentilor britanici in timpul razboiului.
In 1950, asasinatul si „actiunile clandestine“ nu mai faceau parte din programul politicii oficiale a Marii Britanii. Totusi, MI6 n-a renuntat complet la aceste practici, in special in tarile Orientului Mijlociu. Sectiunea de aici era condusa de George Young. Mai tarziu, el recunostea ca n-ar fi ezitat sa ordone un asasinat daca avea sentimentul ca acesta slujea „intereselor natiunii“. Fara a spune daca a dat sau nu un astfel de ordin. Dincolo de asemenea marturisiri formulate diplomatic exista si documente care confirma ca, pentru realizarea obiectivelor de politica externa, Londra era dispusa sa recurga chiar la asasinat. Intr-un material oficial din septembrie 1960, un inalt responsabil al Foreign Office, Howard Smith - care, ulterior, a devenit directorul general al MI5 - propune, fara nici un fel de echivoc, uciderea tanarului lider congolez Patrice Lumumba: „In aceasta problema, vad doua solutii: prima, cea mai simpla, este scoaterea lui din scena, omorandu-l“. Devenit director adjunct al MI6, George Young a fost unul dintre cei care au sustinut ideea asasinarii liderului egiptean Gamal Abdel Nasser.
Asasini la poalele piramidelor
Dupa lovitura de stat a „ofiterilor liberi“ (23 iulie 1952) si abolirea monarhiei (18 iunie 1953), Egiptul se emancipeaza de sub tutela britanica. Prin reformele economice si sociale, Nasser - devenit premier (1954-1956) si apoi sef al statului (1956-1970) - periclita interesele britanice in regiune. Proiectul asasinarii lui a fost conceput in spatele zidurilor MI6. James Eichelberger, seful biroului CIA la Londra, povesteste ca, in timpul unei intalniri cu Young in februarie 1955, acesta „i-a vorbit deschis despre ideea asasinarii lui Nasser, fara a folosi vreun eufemism rafinat precum «inlaturare». A adaugat ca agentii lui erau in contact cu persoane capabile din Egipt. Englezii se pusesera de acord in special cu francezii, care se orientau in aceeasi directie“. Mahmud Khalil, directorul adjunct al Serviciilor de informatii egiptene, a fost contactat la Roma de un membru al familiei regale detronate, care lucra pentru MI6. Peste cateva saptamani, la Beirut, Khalil a fost prezentat unui important agent al MI6. Acesta l-a insarcinat cu crearea unei retele secrete formate din ofiteri egipteni, care sa organizeze o lovitura de stat impotriva atotputernicului lider de la Cairo.
Temerile guvernului britanic au fost confirmate in iulie 1956, cand Nasser a nationalizat Canalul de Suez, amenintand astfel comertul exterior britanic. Dar toate tentativele puse la cale de MI6 pentru a-l elimina pe presedintele egiptean au esuat. Mai intai, trei agenti britanici sositi in acest scop la Cairo si-au abandonat misiunea imediat dupa ce au aflat ca un „coleg“ german trebuise sa fie evacuat in secret din Egipt pentru a nu cadea in mana serviciilor de securitate locale. Alte proiecte pe termen lung preconizau folosirea unui gaz neuroleptic, a unei otravi turnate in ciocolata sau in cafea, sau a unor mici sageti trase cu ajutorul unui pachet de tigarete. In urma esecului expeditiei militare franco-britanice care viza preluarea controlului asupra Canalului, din toamna anului 1956, premierul britanic Anthony Eden a fost nevoit sa demisioneze. Dar, inainte de a-si parasi functia, a lasat cu limba de moarte asasinarea liderului egiptean. Potrivit marturiei unui membru al CIA, Eden „avea ceva special impotriva lui Nasser“: personal ceruse presedintelui Eisenhower sprijin pentru suprimarea lui.
In februarie 1957, MI6 l-a convocat pe ineficientul Khalil la Roma. Ultimul plan pentru lichidarea lui Nasser consta in a-i face cadou o masina de ras electrica incarcata cu exploziv. Aceasta urma sa explodeze in momentul punerii in functiune. Si acest plan - la fel de fantasmagoric ca si cele anterioare - va esua. Pentru simplul motiv ca egipteanul era agent dublu! Desi in aparenta lucra pentru britanici, Khalil ramasese fidel lui Nasser, pe care il informa cu regularitate despre masinatiunile MI6. Asa se face ca, pe 23 decembrie 1957, cu prilejul sarbatoririi primei aniversari a retragerii fortelor franco-britanice din Suez, presedintele egiptean va dezvalui, in gura mare, tentativele MI6 de a-l asasina, precizand si faptul ca pentru finantarea himericelor operatiuni SIS cheltuise circa 166 000 de lire sterline.
Cam in aceeasi perioada, MI5 si MI6 colaborau in cadrul unei operatiuni de acelasi tip a carei tinta era nationalistul cipriot Gheorghios Grivas (1898-1974). Acesta lansase asa-numitul „enosis“ - miscarea pentru reatasarea insulei, care era colonie britanica, la Grecia. Peter Wright a fost cel care a reusit sa identifice locul unde se ascundea generalul Grivas. Dar, inainte ca echipa MI6 sa intervina, un acord international asupra Ciprului, incheiat in 1959, facea inutil asasinatul.
Intre timp, liderii Serviciilor secrete britanice au decis abandonarea metodei radicale. In 1960, li s-a interzis agentilor, in mod oficial, executarea de asasinate. S-au gasit totusi subterfugii pentru a eluda interdictia. De exemplu, in Irak, dupa lovitura de stat din 1963, care a adus la putere partidul Baas, MI6 si CIA au furnizat serviciilor de securitate locale, in secret, liste cu prezumtivi comunisti, care apoi au fost asasinati. Operatiuni similare s-au derulat in Indonezia, dupa tentativa esuata de lovitura de stat din 1965, pusa la cale de un grup de ofiteri de stanga si sprijinita de Partidul comunist, si in Iran, dupa revolutia islamica din 1979. De asemenea, MI6 a beneficiat de serviciile SAS care, mandatate de NATO, puteau intreprinde operatiuni speciale, intre care si asasinate. La inceputul tulburarilor din Irlanda de Nord, oamenii de la Special Air Service sau pregatiti de acesta au avut un rol important in crimele din provincia britanica, coordonate la inceput de MI6 si apoi de MI5. In cursul anilor 70 si 80, unitati speciale foarte bine antrenate, care servisera in Irlanda si in alte „razboaie secrete“, au fost recrutate de fortele de securitate private. Printre acestea s-a aflat misteriosul „Grup 13“, folosit pentru asasinate in Marea Britanie si in strainatate.
Mentorii israelieni
In lumea obscura a actiunilor britanice impotriva grupurilor teroriste, un rol important l-a jucat experienta serviciilor secrete israeliene. La inceputul anilor 1970, Rafael Eitan, care in acea vreme era seful echipei Kidon din cadrul Mossadului, a facut o calatorie in Irlanda de Nord si apoi a vizitat baza SAS din Hereford, Anglia. Gordon Thomas, unul dintre principalii experti in serviciile de informatii israeliene si britanice, sustine ca Kidon dispune de circa 40 de asasini foarte bine antrenati, dintre care cel putin patru femei. Acestia opereaza in intreaga lume, acolo unde exista vreo amenintare potentiala sau reala la adresa intereselor Israelului si locuitorilor lui. Cel care a formulat filosofia acestui comando - „Israelul mai intai, apoi, si intotdeauna“ - a fost David Kimche, care a petrecut 30 de ani in serviciul Mossadului si a fost director adjunct pana in 1980. Potrivit zvonurilor, Eitan nu s-a aratat deloc impresionat de pregatirea si tactica britanicilor si nici optimist in privinta sanselor actiunilor lor. Semnificativ este faptul ca, in lunile urmatoare vizitei lui, Londra a demarat o serie de schimbari fundamentale in domeniul politicii de securitate si al operatiunilor secrete. Numarul membrilor SAS a crescut, au fost create mai multe grupuri antiteroriste, intre care Compania a 14-a de Informatii si Securitate (Intelligence and Security Company) si Forta de Recunoastere Mobila (Mobile Reconnaissance Force, MRF), devenita ulterior Force Reconnaissance Unit (FRU). Aceasta din urma a fost implicata in selectarea tintelor republicane din Irlanda de Nord care urmau sa fie asasinate de comandourile loialiste ale mortii.
Israelienii - care aveau o puternica experienta in domeniu - nu apreciau prea mult felul in care se organizase contraterorismul britanic. Asa incat sarcina asasinarii a doi teroristi palestinieni banuiti a fi implicati in masacrele de la Jocurile Olimpice din München, din septembrie 1972, a fost asumata de Kidon. Unul dintre palestinieni a fost gasit mort in camera lui dintr-un hotel londonez, al doilea a sfarsit sub rotile unui automobil in cartierul High Holborn. Spre neplacerea MI5 si furia cabinetului britanic. Asasinarea in Gibraltar a trei membri ai Armatei Republicane Irlandeze (IRA) de catre agentii SAS, 16 ani mai tarziu, justifica reticenta Mossadului fata de modul de operare al britanicilor. Israelienii au fost cei care i-au depistat pe teroristii irlandezi banuiti a aduce arme din Liban. Fiind insa pe teritoriu britanic si dorind sa nu-si deterioreze relatiile cu Londra, au delegat operatiunea de urmarire agentilor MI5. Dar interventia grosolana a echipei SAS a impiedicat anchetarea suspectilor si identificarea filierei.
Cand, in 1972, un ofiter al MI6 i-a recrutat pe fratii Littlejohn, le-a declarat deschis pentru ce avea nevoie de ei. John Wyman dirija o retea de agenti nord-irlandezi platiti generos pentru a se infiltra in IRA si a organiza acte de provocare - jafuri la banci si atentate cu bombe - in Republica Irlanda. El le-a comunicat lista cu liderii IRA care trebuia asasinati. La cateva zile dupa ce fratii au comunicat agentului lor de legatura numele lui Joe McCann - o importanta personalitate republicana -, acesta a fost doborat de parasutistii britanici in timp ce traversa, neinarmat, o piata din Belfast.
Orice s-ar crede despre asemenea afirmatii, ancheta Steven asupra activitatilor serviciilor de securitate in Irlanda de Nord a confirmat oficial ca acestea au fost serios implicate in asasinarea mai multor catolici din provincie. In articolul intitulat „Sinistrul rol al unei unitati secrete a armatei: politia ancheteaza asupra alegatiilor privind o cardasie cu fortele paramilitare“, din 28 aprilie 2001, The Guardian dezvaluie organizatiile implicate in operatiunile britanice clandestine din Irlanda de Nord. „FRU era una dintre cele trei unitati de informatii clandestine patronate de armata in Irlanda de Nord. Celelalte erau Escadronul 22 al SAS si Compania a 14-a. Creat in 1980 in Irlanda de Nord, FRU s-a ocupat de recrutarea si finantarea agentilor din cadrul organizatiilor paramilitare“. Compania a 14-a este specializata in supraveghere, in timp ce Escadronul 22 intreprinde „operatiuni executive“. „Aceasta inseamna ca ucid oameni“, explica un specialist militar. Numerosi observatori externi sunt convinsi ca aceste organizatii nu reprezinta decat partea vizibila a aisbergului si ca multe alte elemente sunt tinute inca, in mod deliberat, in umbra.
Mai recent, doi agenti „pocaiti“ au relevat incompetenta spionajului britanic si implicarea lui in cateva asasinate. David Shayler, care a demisionat din MI5 in 1996, a afirmat ca, in vara acelui an, serviciile de spionaj britanice au incercat sa-l asasineze pe liderul libian. Atacul a esuat pentru ca agentul platit de britanici a gresit masina in care trebuia sa plaseze bomba. Moammer al-Geddafi a scapat cu pretul vietii unor civili nevinovati. La randul lui, Richard Tomlinson, care in perioada 1991-1995 a lucrat pentru MI6 in Bosnia, Rusia si Orientul Mijlociu, a descris in detaliu planurile prin care agentii Majestatii Sale intentionau sa se debaraseze de Slobodan Milosevici, in 1992. Unul dintre scenarii implica un accident rutier care urma sa aiba loc la Geneva, cu ocazia prezentei liderului sarb la Conferinta internationala asupra fostei Iugoslavii.
O slujba ca oricare alta...
O data cu venirea la putere a premierului Tony Blair, cooperarea intre serviciile secrete britanice si cele israeliene a devenit mult mai stransa. Richard M. Bennett sustine ca in prezent Mossadul nu pare sa intampine prea multa opozitie fata de activitatile centrului sau clandestin din Londra, unde activeaza 15 ofiteri de informatii si doi sau trei membri ai Kidon. Dupa unele informatii - adauga autorul cartii „Elite Forces: An Encyclopedia of the World’s most formidable Secret Armies“, aparuta recent - israelienii ar dispune de o lista cu 50 de teroristi islamici si palestinieni care traiesc in prezent in Marea Britanie. Cei mai multi dintre ei ar urma sa fie asasinati. Se pare ca unii au inteles acest lucru si s-au „evaporat“.
Nu numai MI6, dar chiar si CIA are de invatat de la aceasta masinarie ucigasa care este Kidon.
Agentia americana are deja la activ o lunga istorie a asasinatelor. Dar ghearele sale au fost tocite de guvernele succesive care, temandu-se de o publicitate dezavantajoasa si de protestele internationale, au interzis prin lege astfel de operatiuni. Interdictia nu a fost ridicata decat recent, dupa evenimentele care au zguduit Statele Unite. Marea Britanie, in schimb, nu este confruntata cu asemenea complicatii atat timp cat asasinatele au loc pe teritoriu strain. Potrivit Intelligence Services Act din 1994, ofiterii MI6 se bucura de imunitate pentru crimele comise in afara regatului. Chiar daca Criminal Justice Bill din 1998 declara ilegala pregatirea de asemenea actiuni in strainatate.
Unul dintre avantajele MI6 este faptul ca dispune de membri ai SAS antrenati sa lucreze cu serviciul de informatii si intotdeauna la dispozitie pentru a-i acoperi cererile. Acest grup este folosit pentru asasinate, sabotaje sau alte misiuni periculoase, cum ar fi arestarea criminalilor de razboi in Balcani - explica James Dunnigan, celebrul autor al cartii „How to Make War“, aflata in prezent la a patra editie. El precizeaza ca orice sef de sectie din SAS dispune de o linie directa cu cartierul general al SAS (Duke of York’s Barracks, in vestul Londrei) si intretine bune relatii cu acesti specialisti in actiuni clandestine. O colaborare stransa exista cu un alt grup nebulos al SIS, numit UKN, o echipa de supraveghere cu un inalt nivel de specializare. Mercenari care anterior au apartinut SAS au fost acuzati de mai multe asasinate pe continentul african. Un comentariu publicat de Strategy Page in mai 2003 releva ca Tyrone Chadwick, care ar fi apartinut serviciului, a fost intemnitat in Africa de Sud dupa ce a dezvaluit unui ziarist londonez ca echipa sa, formata din fosti membri SAS si alti mercenari, ar fi jucat, in anii apartheidului, un rol-cheie in mai multe omoruri.
MI6 si-a dobandit reputatia recurgand la persoane din afara lui si la bratul sau militar executiv pentru a lovi anumite tinte. Potrivit unui agent britanic citat de Peter Hillmore si Ed Vulliamy in „Spies: The Beautiful and the Damned“ (The Observer, 12 octombrie 1997), MI6 s-a aratat intotdeauna dispus sa „subcontracteze“ servicii de informatii prietene, si mai ales Mossadul. Asasinarea, la Bruxelles, a inventatorului supertunului irakian, Gerald Bull, pare sa fi fost o actiune de acest fel. Speculatii au aparut si in legatura cu „sinuciderea“ - in martie 1990 - a unui redactor al periodicului comercial britanic Defence Helicopter World. Jonathan Moyle, 28 de ani, ale carui anchete asupra Iraqgate ar fi scos la iveala fapte extrem de stanjenitoare pentru responsabilii din Century House (pe atunci sediul MI6) si pentru guvernul doamnei Thatcher, a fost gasit spanzurat intr-un dulap al unei camere de hotel din Santiago de Chile. Oricare ar fi fost adevaratii autori ai acestor actiuni, se impune o concluzie: asasinatul este folosit inca de britanici atunci cand e vorba de inlaturarea unui presupus dusman al statului.
In sfarsit, cine sunt oamenii dispusi sa faca treburile murdare ale guvernantilor? Un raspuns la aceasta intrebare ne ofera Graham Greene, el insusi fost agent al spionajului britanic, in celebrul sau roman „Ucigasul platit“: „O crima nu insemna mare lucru pentru Raven: era ca o slujba oarecare. Trebuia doar sa fii cu bagare de seama. Si sa-ti pui creierul la contributie. Ura nu intra catusi de putin in joc“.
Dinu Moraru
|
|
